De ce persoana de langa tine nu va merge la terapie

Daca este ceva ce am observat atat in procesul meu terapeutic cat si din interactiunea cu ceilalti, este ca a te decide sa mergi la terapie este foarte greu. Si mereu m-am intrebat de ce. De ce este atat de greu daca vorbim despre un lucru care iti va face bine, despre o schimbare in viata ta, despre perspectiva viitoare de a anula un simptom – cum este anxietatea, depresia, poate o somatizare nesuferita s. a.

Am realizat in timp ca elementul cheie este chiar schimbarea. Omul, cand se gandeste la schimbare, se gandeste automat (si inconstient) ca trebuie sa piarda ceea ce are acum, sa piarda controlul asupra vietii lui. Este foarte greu sa renunti la control. Chiar daca traiesti o versiune „nasoala” a ta. Chiar daca stii ca poti mai bine, daca poate iti aduci aminte de o perioada in viata ta cand lucrurile au fost altfel. Totusi, este greu sa te imaginezi in alt fel decat te-ai obisnuit sa traiesti. Pentru ca a trai cu un simptom inseamna a te obisnui, a-l lasa usor, usor sa faca parte din viata ta, respectiv parte din tine. Iar acum este foarte greu sa renunti la acea parte din tine, oricat de neplacuta ar fi ea pentru ca asta presupune sa te redefinesti si nu mai ai energia, claritatea sau increderea pentru a construi o astfel de viziune proaspata.

Avem capacitatea de a observa mult mai usor lucrurile care nu functioneaza…la ceilalti. Si este firesc, pentru ca la ceilalti noi avem perspectiva de ansamblu care ne lipseste atunci cand privim spre propriile vieti. Suntem mult prea implicati in propria viata si ne este dificil sa ne detasam si sa observam lucrurile pe care le facem gresit, actiunile care de fapt ne intretin problemele. Complicat.

Si atunci, momentul in care noi incepem sa ii spunem celuilalt – mama, tatal, partenerul, fratele, colegul etc. – despre indicatori care marcheaza disfunctionalitatea lui in relații, la serviciu, in relatia cu el insusi etc. ne vom lovi de un mare „NU, nu este asa”. Celalalt nu le va primi, pentru ca noi doi suntem in pozitii atat de diferite. El este foarte implicat in viata lui interioara si nu are privirea de ansamblu iar noi suntem putin implicati in viata lui interioara si avem privirea de ansamblu. Si atunci, exista deseori sentimentul ca ne lovim de un zid. Aud des nu vrea sa mearga la terapie, are clar probleme si nu vrea sa si le rezolve. Si, daca privim mai indeaproape are tot sensul din lume! Da, el vrea sa se schimbe, insa in acelasi timp ii este frica si multe ori, frica invinge orice impuls de vindecare. Sunt clienti care calca pragul cabinetului dupa cateva luni bune poate chiar si un an de la momentul in care au solicitat numarul cuiva. Si ne este clar ca l-au solicitat intr-un timp in care puneau in balanta lucrurile si decizia de a merge atarna un pic mai greu.

Cum este oare cu persoana care ar trebui sa mearga la terapie tocmai pentru ca reprezinta o amenintare si un disconfort pentru cei din jur. Este greu de trait cu aceasta persoana si vrei sa mearga sa se trateze, sa aiba parte de niste constientizari si usor, usor sa isi inlocuiasca mecanismele de functionare cu unele noi, mai bune, mai sanatoase, mai funcționale. Dar, nu va face asta pentru ca este dificil. Aici este vorba despre un control puternic. Daca eu renunt la acest control pe care l-am dobandit cu greu, foarte greu, imi asum si imi recunosc vulnerabilitatea. Iar eu fug, prin agresivitate, furie, dependente, comportament compulsiv, eu fug de aceasta vulnerabilitate (perceputa ca slabiciune). Eu nu vreau sa o vad. Vreau sa o ascund undeva si sa cred ca daca nu o vad ea de fapt nici nu exista.

Cu toate ca ne-am dori ca oamenii sa mearga la terapie mai din pripa, sa nu ajunga in crize existentiale, in impas, la situatii critice in care nu mai pot face fata, asta se intampla rar. Ne-am dori sa vina mai devreme, insa, tind sa cred ca nu este de fapt posibil datorita culturii pe care o avem si care mizeaza mai mult pe interventie decat pe preventie. Avem in minte ideea ca ne putem descurca singuri, si ca doar atunci cand nu se mai poate vom solicita ajutorul cuiva. Asta face ca motivatia de schimbare sa creasca pe deoparte pentru ca si disconfortul este pe masura. Pe de alta parte, timpul petrecut in terapie creste pentru ca nu poti rezolva intr-o zi ce ai construit in ani de zile. Simptomele cresc in numar, frecventa si intensitate. Devine mai complicat, nu si imposibil. Desi motivatia este mai mare si efortul va fi la fel (timp, energie, resurse financiare). Cu toate acestea, nu am vazut pana acum un client care sa nu vina la terapie fix atunci cand este pregatit si sa stea fix atat cat este pregatit. Invitatia mea este mai degraba de a da curs unei intuitii interioare si de a trezi in noi increderea fata de celalalt – credinta ca el stie mai bine cand anume este pe deplin pregatit sa se imbarce intr-o astfel de calatorie. Pana atunci, pana cand persoana de langa noi merge la terapie, ne ramane bucatica noastra de relatie, locul in care avem control deplin si unde putem pune limite pentru a ne proteja, dar si acceptare, intelegere, toleranta pentru celalalt etc.

bucatica mea de relatie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s